Spoon's challenge

Cremă de ouă şi pate de ciuperci

2011-04-30T10:04:00.005+03:00

Dacă ai prea multe ouă colorate şi nu ştii ce să faci cu ele... încearcă o cremă de ouă. Mie mi-a fost mai mult poftă.

Ouă fierte, muştar, ulei, unt sau maioneză, zeamă de lămâie, sare şi piper în blender şi asta-i toată socoteală. Ba, la urmă adaugi şi nişte ceapă verde. Pentru verificări, aruncaţi un ochi la easypeasy.

Pe domnul pate de ciuperci îl urmăream de multă vreme. După ce mi-am încheiat socotelile cu carnea, mi-a rămas gândul la pateul bun pe care îl făceam din ficăţei. Reţeta lor o furasem de pe GoodFood. Aşa că tare m-am bucurat când am descoperit că pot să fac aceeaşi minunăţie, ba chiar mai bună, din ciuperci.

Reţeta o găsiţi direct la Mazi. În plus faţă de ce-i acolo, eu am pus un vârf de 5 spices când am călit ciupercile. Truc furat de la reţeta cu ficăţei. Ah, şi am sărit peste brandy, în barul meu bate vântul... :)

Data viitoare o să încerc să pun şi nişte stafide, ca în altă reţetă de pe la Mazi... :)

Cremă de zahăr ars

2011-04-29T14:04:00.001+03:00

Mi-a venit ieri într-o doară să bucătăresc fără prea multe planuri, ori strategii. M-am luat de ouă, că se adunaseră în frigider şi controbăind prin bloguri, mi-a făcut easypeasy poftă de cremă de ouă (într-un post viitor). Şi de la una am ajuns la alta. Într-un colţ al memoriei mele a rămas o altă reţetă cu care easypease m-a făcut să înghit în gol de poftă: cremă de zahăr ars.

N-am mai făcut până acum, e o premieră. A ieşit bună. Data viitoare: să încerc să caramelizez zahărul într-un timp minim şi... cu siguranţă aş încerca să adaug ceva arome exotice. Ananasul stelat o da bine în combinaţia asta?

Reţeta aici!

Provocarea lingurii sau...?

2011-01-26T00:48:00.001+02:00

Sau ce fel de provocare este, a fost, de fapt? Am făcut multe rânduri de curăţenie în viaţa mea în ultima vreme. Drept pentru care de aici am şi dispărut, era ceva ce nu funcţiona. Şi atunci am decis să pun pe pauză, să găsesc ceea ce lipseşte. A existat şi intenţia de a şterge de tot blogul ăsta, dar... plăcerea de a bucătări nu avea sa dispară şi nici nu o dispară vreodată. Şi se pare că nici dorinţa mea de a împărţi cu alţii marile şi mai ales delicioasele bunătăţuri ale lumii. Se spune că e un gest de mare egoism să ai o bucurie şi să nu o împarţi cu ceilalţi. Ori eu chiar asta vreau sa fac. De fiecare dată când bucătăresc vreo minunăţie, simt să împart bucuria de a fi creat ceva şi cu alţii, cei din jurul meu. Aşa cum şi spuneam prin alte posturi, mâncarea nu are gust dacă nu o împarţi cu prietenii. Fie ei şi virtuali. Pentru că, nu-i aşa, nu e deloc un lucru simplu să fim aproape unii de alţii...

Până acum nu a funcţionat blogul ăsta, simţeam că nu merge. Dar, aşa cum spuneam mai sus, nu ştiam de ce. În cuvinte simple şi puţine, lipseam eu. În cuvinte mai multe, nu îmi cunoşteam suficient de bine motivaţia sau cea pe care o intuiam era perturbată de tot felul de dorinţe. Dorinţe, la rândul lor, născute poate mai degrabă din orgolii şi nu din sinceritate şi emoţie.

În seara asta voiam să pun doar un post cu fotografiile la ce-am gătit ieri, am stat câtva timp în bucătărie. Dar s-a nimerit să ascult un pian minunat de Yiruma şi, în timp ce retuşam pozele să le pregătesc de scos în lume, mă gândeam că nu vreau ca blogul ăsta să fie o colecţie de reţete. Sunt utile, de multe ori mă inspir de pe bloguri, dar nu asta e important, nu asta e ceea ce am eu de oferit. Şi, aşa cum spun sau gândesc în opinia mea mai toţi scriitorii, nu poţi scrie decât despre ceea ce cunoşti cel mai bine. Iar cel mai adesea ce e ceea ce cunoşti cel mai bine? Sau, mai precis, pe cine? Exact, pe mine. Nu ştiu dacă era necesar să o spun lumii întregi, poate că ar trebui să fie un gând pe care să-l împart doar cu mine, dar, până la urmă... dacă şi aia, şi aia o ţin numai pentru mine, atunci ce mai împart?

Blogul ăsta nu mergea pentru ca nu avea reţeta lui proprie, încerca sa copieze o alta. Una de succes, e adevărat, dar poate că tocmai cineva care bucătăreşte ar trebuie să ştie cel mai bine că poţi chiar să prepari după aceeaşi reţetă de mai multe ori, nu-ţi va ieşi de două ori la fel. Adică uite, nu m-am întrebat până acum dacă ăsta e un lucru care se întâmplă şi marilor bucătari. Lui Jamie, de exemplu, că e mega celebru acum, au auzit şi ţâncii de el. Ba poate chiar au ajuns să-şi dorească să fie Jamie când vor fi mari. Bucătăria avea nevoie de cineva ca el, care să te inspire să bagi mâna în aluat şi să te joci ca un copil cu plastelină. Mie personal mi se pare una dintre cele mai fantastice oportunităţi să fii creativ. Da, bineînţeles, găteşti după o reţetă, asta fac aproape de fiecare dată, dar nu e numai atât. În orice mâncare pregătită mă pun pe mine. Ba un căţel de usturoi în plus, ba în loc de suc de roşii, o roşie proaspătă tocată. Şi asta înseamnă creativitate. Nu e nevoie să fii un Picasso sau sa construieşti arhitectura Taj Mahalului ca să fii creativ.

Am terminat azi de citit Yoga nutriţiei, de Omraan. El spune că masa, mâncarea, e un bun prilej pentru foarte multe lucruri. Printre care şi pentru a deveni o persoană mai bună, pentru a deveni mai mult cine eşti cu adevărat. Şi că mâncarea, spre exemplu un fruct, este un lucru perfect, creat special pentru noi pentru a ne asigura continuitatea vieţii. Ea are toate vitaminele, toţi nutrienţii. Noi ne hrănim cu lucruri perfecte sau, un cuvânt mai bun mi se pare desăvârşite, pentru ca şi noi, la rândul nostru, să devenim desăvârşiţi.

Mâncarea e mai mult decât mâncare. E mai mult decât să introduci nişte chestii în stomac cât să fii alimentat cu energie şi să-ţi poţi continua activităţile. Când te-ai gândit ultima dată câte îţi poate oferi o porţie de mâncare? De fapt, ne răsfaţă şi ne hrăneşte mult mai multe simţuri şi pe mai multe planuri decât ne-am putea imagina.

Mi-a plăcut asta: dacă mănânci în dragoste, poţi deveni dragoste. Sau, cel puţin, aşa am înţeles eu...

Cred că aici am vrut şi trebuia să ajung. :) Zâmbesc, ăsta e cel mai bun indiciu că aşa e.

O ultimă veste, între timp am devenit vegetariană. De obicei, o astfel de declaraţie e însoţită de o serie de întrebări. Am să răspund la ele cu prima viitoare ocazie. :)

Acum vă las cu experimentele mele: graten de cartofi cu spanac şi brioşe cu banane. Să aveţi poftă... la gătit! :)

Despre sursa de inspiraţie pentru graten o să povestesc tot cu o altă ocazie, or să fie destule. Un lucru e tare clar, e o reţetă delicioasă. Bine, pentru mine cred că tot ce are cartofi e delicios. Dar mai ales pentru că nu mă dau în vânt după spanac, ori asta e chiar o chestiune delicioasă cu spanac.

Tai cartofii felii de biscuite, îi aşezi frumos, toci 2 cepe verzi, sfărămiţezi doi căţei de usturoi şi torni deasupra o cană de lapte şi 3/4 de smântână. Pui pe foc până se înmoaie cartofii. Cel puţin teoretic, la mine nu a funcţionat şmecheria asta, am mai plusat cu apă, că rămăsesem şi fără lapte şi am mai dat la cuptor până s-au făcut cartofii. Şi deci după ce-s moi aceste bucăţi de legumă minunată (apropo, cam 500 gr), am răsfirat deasupra spanacul (250 gr) - eu am făcut asta exact înainte să dau la cuptor. Când sunt gata cartofii, am presărat deasupra o mână de brânză Cheddar - am mâncat pentru prima dată, un caşcaval destul de interesant - şi o mână de seminţe de pin, încă puţin la cuptor şi gata.

Povestea brioşelor e tradusă din engleză, deci cu mare potenţial, dar finalul cam încruzit. Încă n-am fost destul de mulţumită de nici unele dintre brioşele coapte până acum. Astea sunt cu banane şi cu crema de unt de alune. Poate că o să mai încerc reţeta şi atunci o să şi povestesc despre ea. Nu au ieşit destul de pufoase pentru gusturile mele! Oare ar trebuie să las aluatul mai moale, cu mai puţină făină? Ei, dar delicioase au fost, drept pentru care nici nu mai sunt decât vreo trei. S-a zis cu ele!

Frigănele cu prune

2010-09-12T11:04:00.000+03:00

Cum se simte septembrie parcă nu se simte nici o altă lună din an. Şi nici măcar nu ştiu de ce îmi place atât de mult. Poate pentru că e o lună atât de colorată şi de îmbelşugată. E plină cu de toate. Inclusiv cu prune, nu? :)

Dar toată copilăria mea a fost plină de prune. Pe atunci nu trebuia decât să întind mâna şi să iau din copac de oricare soi pofteam. Poame, perje, prune... că noi aşa le zicem.

Ei, şi peste astea toate a venit numărul revistei GoodFood evident, din septembrie, în care am găsit atâtea reţete interesante de încercat, cum n-am găsit niciodată. Frigănelele de acolo sunt inspirate.

- 2 ouă bătute;
- 100ml lapte;
- coaja rasă de la o lămâie;
- o lingură suc de lămâie;
- 3 linguri de zahăr brun;
- 2 felii de pâine tăiate în două pe diagonală;
- vreo 6-7 prune înjumătăţite;
- un cub de unt;

Am amestecat ouăle, laptele, coaja de lămâie şi o lingură de zahăr în care am înmuiat pe ambele părţi feliile de pâine. Nu trebuie lăsate nici prea mult că se înmoaie şi se rup de nu mai poţi face nimic cu ele, dar nici prea puţin, să nu fie uscate pe dinăuntru. Şi le-am prăjit în puţin unt.

Apoi am pus restul de unt şi cele două linguri de zahăr în tigaie, am lăsat 30 de secunde să se caramelizez şi am adăugat prunele pe care le-am lăsat să se zvârcolească vreo 5 minute. La urmă am turnatul sucul de lămâie şi am mai lăsat 30 de secunde.

După instrucţiunile din GoodFood, se pot servi ca atare, cu smântână sau îngheţată de vanilie.

Pui cu smochine şi sos de lămâie

2010-09-10T18:38:00.001+03:00

Eheee şi unde nu mă apucă pe mine foamea în timpul serviciului şi mă gândesc că ajung acasă şi încep să iau la trăncănit oalele şi tigăile numa-numa mi-oi ogoi puţin tazmanienii din stomac. Dacă apuc să mai intru şi pe site-uri, respectiv bloguri de bucătărit, nu mai e cale de întoarcere. Uite aşa dau mai alaltăieri peste reţeta asta şi o întind grăbită spre casă să mă apuc de trebăluit. Mai ales că aveam di tăti celi prin cămara şi frigider.

Mi-o trebuit:
- adică m-am hotărât să sacrific vreo 6 copanele;
- 2 lămâi, una feliata, iar cealaltă dată pe răzătoare şi stoarsă de suc;
- niscaiva prafuri de scorţişoară;
- vreo 5 căţei de usturoi;
- 2 linguri de zahăr, de preferabil brun;
- 100ml vin alb;
- tot atâta de oţet de vin;
- şi tot atâta sau un dram mai multă supă de pui cu cub Knorr;
- o cutie de smochine uscate sau 200g;
- ulei, sare, piper pe care de multe ori uit să le scriu, dar şi să le adaug în mâncare :)

Par cam multe ingrediente, nu? Da' sunt dintre cele pe care oricum le ai în casă, zic eu...

Pentru început, am amestecat într-o olicică sucul de lămâie, zahărul, oţetul, vinul şi supa de pui şi am pus pe foc. După ce s-a dizolvat zahărul, am adăugat scorţişoara, usturoiul, sarea şi piperul. Am lăsat încă 2-3 minute pe foc.

Bucăţile de pui m-am gândit eu să le prăjesc două minute mai întâi, dar nu e deloc necesar şi nici foarte healthy, deci mai bine nu data viitoare.

În tigaie am aşezat feliile de lămâie, jumătăţile de smochine, bucăţile de pui şi am turnat deasupra sosul.

Am dat la cuptor şi... voila! Am servit cu tăiţei din orez. Yammy! :)

Supa cremă de ciuperci

2010-09-01T16:44:00.004+03:00

Yammy! Aşa cum se zice că nu e bine să te duci la cumpărături când ţi-e foame, cred că la fel de bine ar trebui să se interzică să scrii despre mâncare când ţi-e foame. Nu-mi rămâne decât să mai fac o dată stânga-'mprejur cu limba pe buze uitându-mă la supa asta gătită zilele trecute.

Despre supele cremă am mai spus că sunt fan, dacă de ciuperci am omis, subliniez acum. Aş tot mânca ciuperci!

Ce-am pus în supă:
- cam 3oo-4oo de grame de ciuperci;
- un cub de unt;
- 2-3 linguri de făină;
- o ceapă;
- 2ooml supă de ciuperci (cub Knorr);
- şi 200 de lapte;
- plus un praf de nucşoară.

Am tocat ceapa, am pus-o la călit în unt odată cu ciupercile tăiate felii.

După ce s-au înmuiat, am pus făina, am amestecat puţin şi am turnat supa de ciuperci plus cana de lapte. După ce s-a îngroşat puţin, am lăsat-o să mai dea câteva clocote vreo 3-4 minute.

La urmă am răsturnat totul în blender şi am transformat în supă cremă. Am pus iar pe foc, am dres de sare, piper şi am presărat niţel praf de nucşoară. Ce am omis eu a fost să pun şi 1-2 căţei de usturoi odată cu ciupercile la prăjit, poate că ar fi ieşit şi mai delicios. Când repet socoteala, sigur ţiu minte!

Salată caldă de pui cu andive

2010-08-18T00:02:00.001+03:00

Pentru când ţi-e foame şi nu ai chef să stai mai mult de 20 de minute în bucătărie sau... prânzul din caserolă. Pentru mine a funcţionat perfect în ambele variante :)

Am pus aşa:

- un piept de pui tăiat făşiuţe;
- 3 linguri sos soia;
- o linguriţă de ghimbir dat pe răzătoare;
- o lingură de ulei de măsline;
- o mână de alune;
- şi 3 andive.

Am lăsat la macerat puiul tăiat fâşiuţe amestecat cu lingura de ulei, sosul de soia şi ghimbirul ras pentru jumătate de oră.

După ce şi-au împrumutat aromele, le-am pus la călit câteva minute.

Când au fost gata, am turnat şi pumnul de alune şi andivele tăiate fâşii.

Pe doamnele andive le-am curăţat de primele frunze, le-am desfăcut şi le-am ţinut într-un bol cu apa până s-a prăjit puiul. La urmă, imediat la câteva secunde după alune, am adăugat şi făşiile de andive şi după alte 2-3 minute, asta a fost. S-a terminat salata mea! Ei, pentru un plus de gust, i-am făcut şi-o căciuliţă de caşcaval ras - eu am avut unul afumat în frigider.

Tip: nu te juca cu ghimbirul. E unul din acele condimente cu care nu-ţi doreşti să exagerezi. Nici măcar să depăşeşti limita din reţetă. E tare aromat şi îţi dă toată reţeta peste cap într-un mod nedorit :)

Paste cu pui si sos alb

2010-08-05T18:54:00.002+03:00

Adică un fel de reinterpretare a pastelor-tortellini de data trecută. Că de la ele am pornit şi m-am inspirat. Deci filosofia e aceeaşi!

- paste tagliatelle cât pentru două porţii;
- o jumătate de piep de pui;
- o cutie de ciuperci;
- 200g de smântână şi
- 200g de parmezan.

Am tocat puiul în cuburi mici pe care le-am prăjit. Am răsturnat şi cutia de ciuperci pe care le-am lăsat la rândul lor să se înmoaie puţin. Apoi am turnat smântâna şi am amestecat cu parmezanul.

E cea mai urâtă poză pe care am făcut-o vreodată, dar tocmai pentru că pastele au fost foarte bune şi de foame ce ne era, nu am mai aşteptat să se aşeze pastele mele cu pui în poziţiile unui fel de mâncare fotomodel :)

Tortellini cu ciuperci, şuncă şi sos alb

2010-07-24T11:12:00.005+03:00

Oh, da! Pasteee! Sau nu. Mă feresc de paste ca... de cel mai interzis lucru dintre tot ce-i de mâncat. Şi asta pentru că atunci când spui paste, spui carbohidraţi în stare pură. Respectiv kilograme. Fericiţi cei care nu trebuie să se ferească de carbohidraţi. Dar acum e oricum prea târziu. Faptul e consumat! Şi cu ce poftă încă!

Aşadar, unde nu ştiam eu ce-aş mai putea bucătări... mi-a sărit în faţa ochilor

- o pungă cu tortellini. Cu ciuperci. Şi dacă tot le-am promis că le iau acasă, am mai pus în coş:
- 200g şuncă ţărănească, merge la fel de bine şi o bucată de bacon;
- tot cam la vreo 2-300g smântână;
- şi o bucată de parmezan, tot vreo 200 de grame cu care m-am luptat încercând să o dau pe răzătoare. Asta probabil ca reminder că dacă tot mănânci paste să nu uiţi să recuperezi prin efort.

Şi cred că asta-i tot!

Am prăjit câteva minute şunca tăiată fâşiuţe, apoi am turnat deasupra smântâna.

Aviz celor mai grei de cap, ca mine, care nu au mai gătit astfel de paste - smântâna nu trebuie să stea pe foc. Dupa ce se prăjeşte şunca, închizi focul, dar laşi tigaia tot pe aragaz. Cât numai să se încălzească puţin smântâna, să nu mănânci paste reci. Dacă apucă să se încingă, se subţiază prea tare şi te alegi cu un lapte brânzăcios. Ori eu vroiam sos cremos!

După ce am învăţat cum stă treaba şi cu smântâna, am turnat deasupra parmezanul şi am amestecat.

Câteva linguri de sos peste tortellini fierte corespunzător, încă un dram de parmezan presărat pe deasupra şi gata masa! Enjoy!

Iahnie de cartofi

2010-07-13T09:26:00.002+03:00

De fapt, nici nu ştiu de ce îi spune iahnie. Dar dacă aşa a ieşit, aşa o lăsăm. Ce ştiu sigur e că-i reţetă vegetariană. Sau poate doar garnitură. Ai putea s-o consideri şi aşa... Eu nu mi-am bătut capu'! Am mâncat-o ca în poză. Sau poate cu ceva castraveţi/gogoşari muraţi. Încă nu ţi-am făcut poftă? :P

Îţi trebuie o mână de chestii, cum ar fi:
- 5 cartofei;
- 2 cepe;
- suc de roşii;
- boia iute - sau dulce dacă ai limba sensibilă(sau stomacul);
- un buchet de pătrunjel.

În doi timpi şi trei mişcări e gata mâncarea asta. Tai cartofii în opt, îi pui la fiert. Tai ceapa solzişori, o pui la călit. Da' nu prea tare!

Adaugi cartofii fierţi, scurşi de apă...

... pui boiaua, sucul de roşii - nu prea mult, un păhărel, să-i zicem - potriveşti de sare.

Dacă mai trebuie, mai pui puţină apă din cea în care au fiert cartofii şi laşi 10 minute să-şi facă prezentări. Eu - domnul cartof, dumneata - doamna ceapă... Aaa... uite-l şi pe sucul de roşii! You got the point... :)

Deasupra arunci pătrunjelul tocat. Şi dacă tot îi rost de murături, am împrăştiat eu şi-o mână de capere. Aşa, de fiţe... That's all folks!

Salată pentru micul dejun sau desert?

2010-07-12T09:22:00.001+03:00

Când te trezeşti de dimineaţă, ţi-e foame şi nu te inspiră nimic prin frigider... pui de-o salată reinterpretată de morcovi si măr. Zic reinterpretată pentru că de data asta am schimbat ananasul cu mărul. Şi se poate să mai fi pus şi ceva în plus...

Cu alte cuvinte, simplu, rapid şi super bun. Dar mai ales hrănitor! Acu' depinde cât de exigent eşti în număratul caloriilor...

- am dat pe răzătoare un măr verde;
- şi încâ doi morcovei nu prea mari;
- am pus o mânuţă de stafide;
- o lingură de unt de alune;
- o lingură de maioneză;
- şi poate cam jumătate de păhărel de iaurt - cam 50 de grame, să-i spunem;
- plus un praf de scorţişoară;
- sare şi piper.

Şi cam asta-i povestea. Le-am amestecat pe toate, ce-am cerut să se iubească între ele şi după aia le-am mâncat. Să le iubească şi papilele mele gustative.

Eh, da. Am decorat cu vreo 5 alune. Mi-era prea foame şi nu mai aveam răbdare să-mi decorez farfuria, aşa că am băgat ca Zoe mâna în borcanul cu alune. Da' nu cred că am făcut rău...

Asta-i pentru că suntem doi :) Şi deci viteza de golire a farfuriei creşte :D

Ratatouille cu ceva în plus

2010-07-08T12:31:00.001+03:00

Eh, de data asta voi fi scurtă. Pentru că bine zice Adi Hădean în interviul dat Cristinei Mazilu pentru GoodFood (pfew, am încheiat pomelnicul!)... "mâncarea de ieri poate avea o nouă viaţă azi dacă-ţi pui mintea la contribuţie şi scoţi inventivitatea de la naftalină". Exact asta am făcut şi eu!

Am luat una porţie Ratatouille de ieri, am fiert o mână de orez brun şi am prăjit în tigaia-grill (poveste lungă cu tigaia asta, poate am să v-o spun într-o zi) două bucăţi de piept de pui. La porţionat pieptul de pui e specialist iubitu'-lu'-marţişor, eu mă pricep la altele. Spre exemplu să-l tăvălesc prin boia de ardei înainte să-l pun pe foc. Şi acu', dacă stau bine şi mă gândesc, cred că mergea şi puţin praf de usturoi deshidratat. Aşa, cât să se asorteze cu Ratatouille-ul. În rest, sare şi piper. Ca-n orice reţetă.

Deci, iaca fel nou de mâncare! Ce-a spus iubitu'-lu'-miss-chef-mărţişor? "Bun, tare bun..." Să-l cred? :D

Supă de roşii

2010-07-07T11:08:00.000+03:00

Pentru supa de roşii nu cred că aş exagera dacă spun că am un fetiş. E ceva ce mă fascinează la supa de roşii. De multe ori îmi vine să o încerc, dar de puţine ori am norocul să-mi simt papilele gustative răsfăţate. Da, mie mi se pare puţin pretenţioasă supa de roşii. Şi o spun cu aşa mare convingere pentru că - ia ghici! - evident, am încercat-o şi eu şi am fost încântată de rezultat.
Observ în ultima vreme că îmi ies delicioase tocmai acele feluri la care mă aştept la fel de bine să se transforme într-un dezastru. Ce bine că nu s-a întâmplat (şi) de data asta!

Deci, supa de roşii rulz!!Să vă spui cum şi-n ce fel...

Bine, înainte de orice, trebuie să recunosc că m-am inspirat tot din GoodFood de iunie. Supa de roşii cu busuioc era trecută la mâncăruri delicioase pentru... bebeluşi. Aha, ups! Dar un bebe pretenţios la masă mă pot considera şi eu, nu?!? :D

Care va să zică...

- o ceapă tocată - aceiaşi solzişori;- un morcov dat pe răzătoare;
- o bucată de ţelină - mama mia, ce emoţii am avut cu ţelina!
- o conservă de roşii tăiate şi
- 200ml supă de legume, adica apă şi o bucată de cub Knorr.

Simplu ca bună ziua! Am pus la călit ceapa, morcovul si ţelina...

Dar să spun mai întâi de ce-am avut emoţii cu ţelina. Pentru că, aşa cum am mai recunoscut şi altă dată, eu şi ţelina... iubire ioc. Nu ştiu cine i-o fi dat gustul care i l-a dat, dar pe mine nu m-a întrebat. Aşa că am luat de la aprozar jumătate de ţelină, am tăiat-o încă o dată pe jumătate şi la fiecare feliuţă mă tot târguiam... hai că mai pun una şi gata! Da, mi-era să nu aibă supa mea prea tare gust de ţelină că NU-mi place!!

Într-un final însă, ţelina, legumă simpatică, a stat discretă şi nu m-a înţepat de papile.

După ce am călit ceapa, morcovul si ţelina, după cum spuneam, am adăugat conserva de roşii şi supa de legume şi am lăsat la fiert 20 de minute. De data asta pe ceas, fără aproximări.

Ei, şi pentru că spuneam că nu e mare filozofia cu supa de roşii, am vărsat tot ce aveam în oală în blender şi din fiertură am făcut o grozăvie de supă de roşii. Mega delicioasă! Şi exact două porţii, cât am mâncat eu şi my-so-special-spoon-partener.

De fapt şi de drept, trebuie să mai mărturisesc un lucru. Era să uit de my-personal-touch. Adică acele ingrediente pe care le folosesc în anumite combinaţii pur intuitiv. Sau nu. Ce-am pus în plus în supa de roşii? Jumătate de linguriţă de chimen şi câteva fire de chilli, bineînţeles. Mai nou, am observat că unde încerc să mă abţin de la chilli, vărs solniţa cu piper. I like spicy, what can I say?! :D Deci, chimenul in supele cremă nu are cum să nu se dea la papilele gustative... Pe limba mea de onoare!

Şi busuiocul!! Mai spun de busuioc şi gata. Chiar şi numai frunzuliţa din poză, dacă o plimbi puţin prin supă, îi dă un gust fantastic! Tot pe limba mea de onoare!

Ratatouille - şoricel sau mâncare?

2010-07-06T16:49:00.000+03:00

Păi da, pentru mine a rămas dilema. Nu cred că aş fi încercat vreodată Ratatouille dacă nu ar fi fost şoricelul din filmul animat. Ori personajul mi-a fost atât de simpatic, încât am dedus că şi mâncarea trebuie să fie pe măsură de delicioasă. Şi m-am programat undeva în colţul minţii să încerc să mă şi conving. S-a întâmplat astăzi!

Până acum ba nu am avut dovlecei, ba nu am avut ouă, ba nu am avut usturoi... Astazi mi-am rugat partenerul de lingură să mă ajute la cumpărături, să am de toate. Şi am avut.

Deci, cum se face varianta asta de Ratatouille...

Cu - o ceapă mare, tăiată - eu am descoperit mai nou că unde nu se impune altfel, îmi place să tai ceapa solzişori şi eventual cât mai mari - aşa mi s-a părut potrivit pentru reţeta asta;
- un ardei galben am avut eu, bun de orice culoare, l-am tăiat eu cuburi-cuburele, d'alea mari, evident, cât gălbenuşul la ou;
- câţiva căţei de usturoi, cu cât mai mulţi cu atât mai bine - apropo de asta, bucurie mare că tuturor celor din casă ne place usturoiul. Şi am mai descoperit eu o şmecherie cu usturoiul, o dau în vileag mai încolo...
- o vânătă tăiată cuburi. În reţetă - din GoodFood, de luna trecută (iunie) - spunea că trebuie fără seminţe, dar având în vedere că dacă eliminam toată partea ce conţinea seminţe mai rămâneam cu nici o treime din vânătă, m-am gândit eu că sunt bune şi seminţele, indiferent de indicaţia celor care au scris reţeta;
- aceeaşi poveste şi cu doi dovlecei nu foarte mari - da, la povestea cu seminţele mă refer;
- o conservă de roşii tăiate;
- 2-4 ouă;

Şi cam atât.

După ce am curăţat ceapa, usturoiul şi ardeiul şi i-am tocat, i-am aruncat într-o tigaie suficient de mare. Până s-a înmuiat ceapa.

Apoi am aruncat şi cuburile de vânătă şi dovlecel. Şi am aşteptat să lase fiecare de la sine câte puţin şi să se înmoaie vreo 3-4 minute până am desfăcut eu conserva de roşii şi le-am tocat.

După ce am pus şi roşiile, am mai umplut o dată conserva cu apă şi am adăugat în oală.

Am lăsat să fiarbă cu capac... n-aş putea să spun exact cât, în nici un caz 40 de minute, cât spune la reţetă. Ci numai până am gustat eu un dovlecel şi a scăzut zeama. Între timp, şi acu' vine povestea cu usturoiul, am mai tocat vreo 3 căţei de usturoi şi i-am lăsat să se bălăcească în bulbucii fierturii. Că să fie mai usturoiat şi pentru că oricum în mintea mea - şi poate nu numai - există o regulă care spune că usturoiul se pune mai degrabă spre sfârşitul mâncării, altfel îşi pierde aroma.

Când să fie aproape gata, am spart trei ouă, c-am crezut că o să fim trei la masă, am aşteptat vreo 3-4 minute până s-au făcut şi ouăle şi am pus în farfurie.

Şi-am mâncat singură, că alţii au treburi mai importante decât să-şi asculte stomacul, cum fac eu... Da' poftă am avut cât pentru toţi, nu-i bai!

Verdict? Mai fac Ratatouille... :)

Tigaie cu pui şi salvie

2010-05-14T02:11:00.000+03:00

Ei, de data asta chiar sunt în extrasezon. Din cauza dovleacului! El e vinovat... Nu-l găseşti pe vremea asta nici unde. Drept pentru care mă dau de gol că am ţinut reţeta, respectiv fotografiile astea numai pentru mine atâta timp... Nu de alta, dar arată - şi mega-confirm că au şi fost - îngrozitor de delicios. Mi se face foame instant numai când privesc la tigaia asta... care da, cred că s-a prins toată lumea e de fapt tava pentru cuptor.

Pot să mai zic o dată cât de delicios a fost? Abia aştept să apară iar dovleacul. Mai ales că eu până astă-toamnă nu-l încercasem niciodată înainte în bucătărie. A meritat experimentul!

P.S. În timp ce încărcam pozele, m-am trezit că mă ling pe buze. Do I need to say more?! :D

Supă thailandeză de morcovi

2010-05-14T01:51:00.000+03:00

Oh, da! Din prima nu ne-am săturat eu şi Oana. Am mâncat-o pe nerăsuflate la propriu - că era super fierbinte. A doua a mai prins şi ceva zile la frigider. Dar numai pentru că venise Paştele şi erau tot alte bucate în lumina reflectoarelor. Cu siguranţă însă este una din reţetele "de succes". Eu bag mâna în foc pentru ea...

Salată de morcovi şi ciuperci

2010-05-14T01:46:00.001+03:00

Şi uite aşa ne apropiem tot mai mult de zona mea de interes lately. Adică da, salatele. Suntem şi în plin sezon, dar şi eu am tot mai multă poftă de ele. Indiferent că sunt mai mult sau mai puţin crude. Iacăta ce combinaţie mi-a venit în cap de data asta:

-

Tartă Tatin

2010-05-14T01:06:00.000+03:00

Eheee... asta-i una cu care am ameninţat mult şi bine. Mă şi mir cum a scăpat nebăgată în seamă atâta vreme! Adevărul e că se potriveşte mai mult atmosferei de toamnă, când merele sunt abia culese şi miros în toată casa... Dar nici cu ploia de afară nu mi-e chiar deşagă, aşa că-mi pot imagina că povestesc despre tarta mea la ceas de toamnă... Cum altfel?!... ar spune degustătorul şi fanul meu no.1.

Că până la urmă, dacă stau bine şi mă gândesc, cu preocupările mele din ultima vreme, asta am şi aflat: că timpul nu există în afara noastră! Lucky me!

Acu' e adevărat că unu şi cu unu fac doi, dar cine mai ţine minte cum am făcut-o pe doamna tartă Tatin? Şi dacă nu cumva am şi repetat-o... Bine, cu acelaşi eşec la răsturnare. Eu am dat vina pe tigaie, că nu a fost suficient de antiaderentă. Am voie să fac asta?! Şi dacă n-am, cine şi de ce să mă tragă de mânecă?! Deci tigaia e de vină pentru tot ce mi s-a întâmplat cu tarta asta. Mai puţin pentru faptul că a ieşit aşa bună! Ală a fost întreg meritul meu. Încă o dată... cum altfel?! :D

Ei, şi uite că am găsit şi soluţia! O las pe Rachel Allen să explice cum se face tarta. Până la urmă, şi pe mine tot ea m-a învăţat!

Numai când o aud cu cât entuziasm şi pasiune vorbeşte îmi ploua în gură de poftă. Cred că aş putea să mănânc şi ceva ce am considerat întotdeauna că nu-mi place dacă e făcut de Rachel. E cu adevărat grozavă!

So, let's play the video care se găseşte la adresa asta:

http://uktv.co.uk/food/video/aid/607552/videolistid/16/sr/10

din păcate nu, nu are funcţie pentru embed. Şi nici blogspotul funcţie de încărcare media prin link. Ne mulţumim cu instrumentele pe care le avem la dispoziţie, aşadar! Cum, de altfel, fac şi eu în bucătărie...

Deci am să ţin totul secret şi vă arăt doar fotografiile cu tarta mea Tatin. Care da, cum spune şi Rachel, e divinăăă!!

Paste cu ciuperci

2010-05-14T00:49:00.000+03:00

Sau cum poţi să faci poftă cuiva cu o poză. Pentru că de data asta atât am de oferit, o poză :)

Nu mai ştiu cum mi-a ieşit mâncarea asta, dar ştiu c-a fost bună. Cum altfel când foloseşti o combinaţie de ciuperci sălbatice şi super delicioase!! Mmhh... eu nu mă mai uit mult la poză că o să vreau să ştiu cum le-am făcut de pofta!! :))

Gulaş de vită

2010-05-14T00:08:00.000+03:00

No, drept să vă spun, reţeta asta am făcut-o deja de două ori. Că a ieşit bună, de asta! Şi m-am prins eu că e cam una din puţinele variante de a găti carnea de viţel primită de la matuşa-responsabilă-cu-aprovizionarea-de-alimente-bio, adică de la ţară, vreau să spun. A tăiat un viţel zburdalnic şi s-a gândit să trimită şi la nepoată de la Bucureşti să se înfrupte.

Şi iaca aşa am descoperit eu că ăst' tip de carne nu-i deloc ca aia pe care o cumpăr din târg. Are gust în primul rând! Gust mult mai puternic de vacă, iar în ciorbă, ori nu m-am priceput eu s-o fac cum trebuie, ori n-aş fi avut ce-i face... a ieşit tare! Drept şi pentru care, ca să nu lungesc vorba, de un gulaş e purfectă!

Ce-am băgat în oală:
- o mână de carne cam la juma' de kilogram, tăiată cuburi;
- una-două linguri de făină albă prin care am tăvălit bucăţile de carne;
- 2-3 cepe medii;
- 4-5 căţei usturoi;
- o lingură de boia dulce şi vreo două linguri de boia iute - ca să nu mai pun chilli :);
- o conservă de roşii decojite;
- un pahar de 100ml de vin;
- două linguri de smântână, pentru stins toată treaba;
- sare, piper, ulei, d'astea normale...

Care va să zică am dezbrăcat ceapa şi usturoiul de cămăşi, oricât le-ar fi fost de ruşine şi le-am băgat grămadă în 2-3 linguri de ulei să se sticloşească. Bine, mai întâi le-am mărunţit. Nu de alta, dar să nu stea în gât la lingurari.

Bucăţile de cărniţă le-am tăvălit prin făină, să se creadă pudrate, apoi le-am răsturnat peste ceapă şi usturoi, să aibă parte de senzaţii, respectiv arome tari. Nici prea mult, cât să se incingă pe fiecare parte şi să prindă un dram de culoare în obraji - blushul de peste pudră.

Apoi am turnat roşiile tocate mărunt cu tot cu suc, vinul şi boiaua. S-ar putea să mai fie nevoie de niscaiva apă, cât să acopere carnea. Un bucătar, fie el şi mai amator, bănuiesc că se orientează singur la astfel de chestiuni. Sau nu?! :D Şi dacă tot veni vorba de orientare... nu ştiu să spun cât am lăsat pe foc. Tot am gustat... că eu aşa fac. De aia sunt sătulă când să mă aşez la masă. Da' oricum, zic eu că la vreo 30-40 de minute tot a stat la poveşti cu flacăra aragazului...

Acuma, dacă ai pus apă şi sosul e încă subţire, ia două linguri de smântână, două de făină şi două din sosul din tigaie, freacă-le împreună şi răstoarnă înapoi în tigaie, cât să se îngroaşe toată socoteala... Dacă nu pui apă la fiert prea multă, nu mai are nevoie să scadă, şi deci nu mai trebuie să faci operaţiunea asta. Scapi de cumpăratul smântânii pentru numai 2 linguri, cât îţi trebuie...

Gulaşul se mai face prin alte locuri şi cu cartofi. Dar cum eu n-am vrut să amestec treburile, pe domnii cartofi i-am fiert separat şi i-am servit cât se poate de natur! Delicios! Să mai spun o dată... De li cios!!

Şi pentru că pofticiosului îi place să mănânce tot din farfurie... :D

To Spoon or not to Spoon?!

2010-05-13T22:56:00.000+03:00

Da, asta a fost întrebarea. Hmm... Bineînţeles că da! Deşi tot spun asta de o vreme, se pare că nu fac nimic. Ei, pot să mă scuz că am lăsat lucrurile noi să intre în viaţa mea? Şi că m-am bucurat că nu am avut nimic de făcut? Până azi când mi-am dat seama că de fapt am foarte multe de făcut. Mi-am dat seama că viaţa aceea pe care mi-ar plăcea să o am, în care să am timp numai de pasiunile mele, în care să am tot timpul din lume la dispoziţie să fac numai ce-mi place e... ACUM!

Pentru că da, în perioada asta nu am nici o grijă şi nimic mai bun de făcut decât... ceea ce îmi place! Nu-i aşa că e grozav? Nu mai trebuie să aştept să mi se întâmple nimic. Pentru că cel mai minunat lucru deja mi se întâmplă. Încă o dată, ca să mă aud şi eu :D - am tot timpul din lume să-l dedic exact lucrurilor care îmi place să le fac.

La treabă care va să zică! :)

Am câteva reţete adunate între timp şi asupra cărora n-o să insist prea mult. Poate că nici nu-mi mai amintesc prea bine cum le-am făcut :)), dar o să pun măcar pozele. Că deh, sunt frumoase... :))

De ziua meeeeeeaaa

2010-03-18T19:50:00.000+02:00

Ştiu că toată lumea îmi doreşte toată dragostea, ştiu. Ceea ce nu ştiu e dacă toată lumea ştie că vinerea viitoare e ziua meeeeea. Adicătelea da. Şi mi-am zis eu că dacă tot e sărbătoare aşa mare, merit un cadou frumos, nuuu?!

Ce-mi doreşte inimioara? Iaca ingred'entul secret din reţeta succesului. Pfff, mai simplu spus şi pe înţelesul tuturor, cărticica iasta - hi hi hi, ce mai cărticică de cântăreşte 1 kg, pot să iau lecţii de balet cu ea pusă pe vârful capului :D.

Acu' fac şi eu ca Mazi, nu puteai s-o spui direct prietenilor, dar poate unii îşi mai aruncă un ochi pe aici (rolling eyes :D).

Dacă e să se facă rând şi coadă la cadouri, mai sunt cărţulii pentru care aş da o felie de tort şi alte bunătăţuri. Orice carte de bucate it's the yummiest present for me. Astea-s primele în top 'I want them'. Să mulţumesc anticipat? :))

Salată cu soia

2010-03-13T11:15:00.000+02:00

Într-un alt moment de foame şi de grabă, m-am gândit că o salată simplă n-o să-mi fie cu prea mult saţ şi că trebuie să îmi găsesc o sursă de proteine, dacă tot am renunţat la carne. Şi ce-ar fi putut să-mi fie mai la îndemână decât o mână de cuburi de soia?!

Zis şi făcut!

Am în bol, aşadar:
- vreo 5 frunze de salată;
- o roşie;
- o ciupercă mai mare sau două mai mici;
- o mână de cuburi de soia - dintr-o pungă am făcut salată de două ori;
- sare şi piper;
- o lingură ulei de măsline şi jumătate de oţet;
- o lingură de maioneză light, eventual tot din soia.

Pentru soia am pus apă la fiert, când a început să clocotească, am scăldat şi cuburile de soia, le-am lăsat să dea 2 clocote şi am închis. Le-am lăsat să băltească în apa fierbinte mai bine de 20 de minute, că oricum aveam treabă prin casă...

Zău dacă n-a fost bun! :)

Mâncare de cartofi cu tofu

2010-03-12T13:00:00.000+02:00

Aveam o cutie cu tofu în frigider. De aici a început totul. Nu mai ştiu cu ce gânduri pofticioase am luat-o. Cred că tot într-o salată am vrut să o părădui. Dar unde nu mi-a venit o idee mai bună. Că deh, deşi soia e bunicică, ronţăi la ea fără revolte mofturistice, tofu... mă cam face să strâmb din nas, ce-i drept. Nu prea le are ea pe vino-n-coa'.

Am luat, care va să zică:
- la vreo 4-5 cartofi, cântăriţi cred că-mi dădeau ca la 800-900g;
- bucata de tofu de care spuneam, din care pentru că mai şi mâncasem 2 felii, cred să fi rămas la vreo 350 de grame;
- am dat fuguţa până la supermarket şi-am cumpărat şi-o conservă de roşii în bulion;
- am uitat să pun un căţel de usturoi, dar tu dacă faci, să pui, că e bun...
- niscaiva fire de pătrunjel;
- piper, sare.

Cartofii, după ce i-am curăţat, i-am feliat şi i-am prăjit în tigaie, când pe-o parte, când pe alta. Apoi am aliniat jumătate din felii într-un vas care să meargă la cuptor. Am presărat brânza tofu dată pe răzătoare, niscaiva frunze de pătrunjel, aici merge şi căţelul de usturoi tocat mărunt şi împrăştiat.

Apoi capac cu cealaltă jumătate din feliile de cartofi. Deasupra am tocat roşiile din conserva si am turnat cu sosul de bulion cu tot. Iar am presărat pătrunjel. Dacă ai grădiniţă proprie şi verde merge şi un pic de cimbru, dacă nu, uscat. Şi am dat la cuptor 15-20 de minute.

Am servit cu salată.

În care am pus:
- 5-6 frunze de salată;
- o roşie sau două, dacă mănânci în doi sau mai mulţi;
- 2-3 ciuperci;
- o mână de seminţe de floarea-soarelui.

Peste care am făcut o vinegretă din 2 linguri ulei de măsline, una de oţet, sare, piper, o linguriţă de miere şi o lingură de muştar iute. Mama mia ce bun!!

Mai ales că am servit în turul doi cu ma' friend, Karyn, a mers ca uns!!

Tort cu blat din griş şi nuci cu ciocolată

2010-03-11T12:18:00.000+02:00

Sau tort pentru Cristina pe care l-au mâncat alţii. Sau tort pentru tot felul de ocazii.

Pentru că da, când m-am apucat de el, mi-am zis că e pentru Cristina. Nu de alta, dar luni am tras-o de urechi şi i-am cântat Mulţi ani trăiască! Dar pentru ca între timp Cristina... s-a rătăcit prin nămeţi, tortul a ajuns să desfate cu totul şi cu totul alte papile gustative.

Am cinstit pe Oana şi Eliana, cărora le-am urat bine venit la mine - sau poate ar trebui să spun la noi - acasă, apoi am mâncat din aceeaşi bucată şi farfurie până n-am mai putut cu Karyn. Şi ghici te miri ce?! A mai rămas cât şi pentru Robert, special guest la ceai. Care de obicei nu mănâncă dulciuri cu nuci, alune şi alte seminţeturi. Dar cum aş putea eu fi refuzată?! Întrebare de 10 puncte :)

Cu alte cuvinte, Cristina, mulţumim că ne-ai lăsat să dăm iama în tortul tău! Să ştii că ne-a plăcut! Tu să trăieşti... că noi mai poftim la torturi! :D

Cum l-am făcut?! Nu prea complicat... Păcat totuşi c-am avut ceva probleme cu aragazul. De fapt, nu cu aragazul, cât cu tava pentru torturi. Şugubaţa s-a îmbătat de atâta aromă şi în loc să-mi păstreze zeama din tort, mi-a vărsat-o pe tava cuptorului. Nici ea n-a fost prea cuminte la atâtea grade, s-a gândit să se ardă. Ei, şi dacă tot s-a pus pe ars, de ce să nu scoată şi nişte fum cât să transforme casa în discotecă... Fetelor, regret că v-am afumat!

Aşadar:
- 3 căni de griş;
- 1 cană de făină;
- 1 cană de zahăr;
- 1 cană nuci pisate;
- 2 căni cu apă;
- un praf de copt sau chiar jumătate;
- 3 prafuri de nucşoară;
- 2 degete de margarina pentru uns tava.

Asta pentru blat.

Am amestecat totul în ordinea în care le-am enumerat, după care am răsturnat în forma unsă cu margarină, după cum spuneam. Şi am dat la cuptor. Cam 40 de minute, a se verifica cu scobitoarea.

După ce s-a copt, am scos blatul din cuptor, l-am lăsat să se răcească, apoi am înfins cuţitul în el. Pe orizontală. Cât să scot două foi.

Nici pe ele nu le-am lăsat în pace. Am pus într-o ceşcuţă sau ibric:

- o cană cu apă;
- vreo 80 de grame de zahăr;
- şi ceva esenţă de rom.

Nici prea multă, că se anulează gustul de nuci, după aceea. Am mai păţit eu aşa de la esenţe! M-am învăţat mai cumpătată la condimente... Am pus pe foc, a dat 2 clocote cât s-a topit zahărul, apoi am însiropat foile. Le-am lăsat deoparte să bea tot siropul până am făcut crema.

Deşi nu-mi plac deloc prăjiturile cu margarină, n-am prea avut încotro. Am făcut tot ce-am putut să o evit din cremă. Am pus, aşadar:

- 100g cioco amară (merge şi 200g, dacă ai);
- 100g margarină.

Am topit cioco la bain-marie, am amestecat apoi margarina până s-a topit. Şi pentru ca eu încălzisem prea mult cioco şi mă şi grăbeam, am dat la frigider cât am spălat vasele, ca să înceapă să se întărească mai repede.

Apoi am întins pe prima foaie, am presărat niscaiva bucăţi de nuci şi i-am pus capac. Peste - că nu puteam să-l las aşa, am mai pus ceva. Cred că am mai spus, mie nu-mi place frişca. Şi ca să mai umblu după una vegetală, nici că mi-a trecut prin cap. Am făcut altceva.

Am luat:

- 2 linguri de margarină;
- 1 linguriţă sau chiar două zeamă de lămâie - MUSAI - dă un gust super bun la final;
- jumătate linguriţă de coajă de lămâie rasă pentru cine are răzătoare bună, a mea nu prea vrea să se ascuţe singură;
- şi 1 cană sau chiar una jumătate de zahăr pudră.

Le-am amestecat pe toate, dar pe rând şi cu grijă. Zahărul puţin câte puţin pentru că trebuie să iasă o glazură subţire. Şi încă mie nu mi-a ieşit chiar perfectă. Dar bine că n-a observat nimeni! :D

După ce se ornează - eu cu felii de portocală - , se lasă tortul câteva ceasuri la frigider, şi apoi se împarte după numărul pofticioşilor. De când scriu la postul ăsta, mi s-a făcut o poftăăăăă. Bine că mai am o ultimă felie pentru mine. Deh, cine împarte, parte îşi face.

Dar shushh!! să nu mai ştie nimeni... :D

Salată de mere şi morcovi cu nuci

2010-03-10T10:50:00.000+02:00

M-am trezit de dimineaţă în week-end şi-mi era foame. Nimic pregătit prin frigider. Ceva rapid atunci, mi-am spus. O salată! Din ce?! Merele şi morcovii merg oricând... Şi de aici am început să construiesc.

Că doar nu era să mă mulţumesc cu o amestecătura simplă.

Pe lângă:
- 3 mere şi
- 1 morcov dat pe răzătoare,
- am mai pus o mână de nuci tocate mărunt - mai ales că au fost primite de dar, era să nu mă mai satur să ronţăi la ele;
- 2 prafuri de nucşoară;
- sare;
- şi o lingură de maioneză.

Am mestecat totul frumuşel şi am servit cu câteva pateuri. Cu nuci sau alte umpluturi, după mofturi. Mie mi-a super plăcut! E şi săţioasă, şi dulce, nici prea dulce, şi sărată, şi moale, şi crocantă. Un gust complet şi hrănitor. Perfect pentru porţia de energie necesară la început de zi!

Spoon is back in business!

2010-03-07T09:32:00.000+02:00

Cu puţin noroc se apucă de treabă - se reapucă de treabă - şi nu mai absentează. Da, despre lingură vorbim :) Poate va începe să iasă înapoi tot timpul care până acum s-a ascuns în sac. Aşa îmi doresc! Pentru că atât timp cât voi avea nevoie să mă hrănesc ca să exist, va exista şi pasiunea mea pentru gătit.

Să-mi suflec mâinile, atunci. Pentru că suntem în post, provocarea mea e să gătesc mâncare vegetariană, şi eventual raw. Cum eu nu am de fel aplecare pentru un astfel de regim - I'll always be a meat addicted - şi pentru că de carbohidraţi nu ai încotro să fugi în asemenea situaţiune, m-am apucat de cercetat combinaţii de salate.

Iacă o idee: salată tropicală de morcovi şi stafide

Am folosit:
- 400g de morcovi, adică vreo 3 morcovi potriviţi;
- 50-70g de stafide, adică o mănuţă nu foarte plină;
- 200g cuburi de ananas din compot, cred că e (mai) delicios cel proaspăt;

La care am făcut sos din:
- 2 linguri unt de alune;
- 3 linguri de maioneză sau chiar mai multă. În funcţie de cât de light e, mi-am zis eu. Ideea e că ar fi trebuit să folosesc cam o jumătate de pahar de iaurt (50ml), dar cum spuneam că suntem vegetarieni stricţi...
- un praf de scorţişoară;
- sare şi piper.

Am curăţat morcovii, i-am dat pe răzătoare şi i-am amestecat într-o salatieră cu stafidele si bucăţile de ananas. Într-un bol separat am pregătit sosul. Mai întâi am încălzit la microunde untul de alune, apoi l-am frecat cu sare şi piper, am adăugat praful de scorţişoară şi am amestecat cu maioneza.

Am turnat sosul peste compoziţia de morcovi şi am mestecat bine. E mai bună dacă o ţii jumătate de oră la frigider înainte să o serveşti. Salata!

Mi s-a părut absolut delicioasă! Dacă n-ar fi fost să respect regimul vegetarian (de post), aş fi pus în ea şi o mână de cuburi de piept de pui. Ar fi fost şi mai şi!

Ciorbă de pui crizat

2010-01-25T20:54:00.000+02:00

Crizat de lipsa de timp. A tot cotcodăcit în congelator că e singur şi nu-l bagă nimeni în seamă după ce că i s-au smuls penele până m-am enervat şi n-am mai rezistat. L-am pus să bea niscaiva apă acră. Adică borş.

Nu mă dau în vânt după ciorbele de pui. Pentru că deh, după ce te-ai înfruptat ani de-a rândul numai cu pui mega-delicioşi cărora le-ai dat chiar tu făină (mălai) înmuiată cu apă şi eventual ceva grunzuri de brânzică de vacă ca să crească mari şi gustoşi... strâmbi din nas la puii scoşi pe bandă rulantă la "fabrica de pui". Dar de data asta chiar a ieşit o ciorbă bună tare!

Ce mi-a trebuit:
- vr'o trei pulpe (parte inferioară+superioară);
- o ceapă măricică;
- un morcov;
- o 1/3 ardei roşu;
- o mână de pătrunjel;
- o caserolă de smântână (cea vărsată de chioşcul din colţul blocului la mine e singura care îmi place din tot ce se găseşte în Bucureşti. altă smântănă mai bună nu e decât 'Bucovina', dar pentru ea chiar trebuie să merg până la Suceava...);
- ... şi ce-am mai pus?! sare, piper, borş... Cred că asta-i tot! Ah, ba nu!
- ş'o mână de tăiţei de casă.

Iaca pulpele porţionate cât pentru-o îmbucătură şi legumino-verdeţioasele pline de vitamine. L-am trecut absent pe domnu' Mărar. Nu există ciorbă fără morcov, ceapă, pătrunjel şi mărar. Dar de data asta o fi avut altceva mai bun de făcut de n-a vrut să intre în ciorba mea. Să-i fie de bine! M-am lins pe buze şi fără el...

Cum s-a întâmplat totul? Am opărit puiul în câteva clocote, după care l-am pus să joace printre cuburile de morcovi şi ceapă alte câteva ture. I-am gâdilat şi cu pătrunjelul. Când le-a ajuns şi s-au înmuiat, i-am răcorit cu borş şi i-am învelit cu tăiţei. Dar trebuiau îmbălsămaţi, aşă că am turnat toată smântâna peste ei. Şi i-am servit.

Exact aşa! Să-mi fie de bine! :)

What's for dinner?

2010-01-11T21:10:00.000+02:00

Paste cu cârnaţi de cabanos prăjiţi, ciuperci proaspete, măsline verzi umplute cu arderi, pătrunjel şi sos de roşii.

Abia asta-i cea mai trăznită reţeta făcută din leftovers. Dar are gust bun :)

A nu se încerca acasă :))

Prima masa din 2010

2010-01-10T00:54:00.000+02:00

Luna asta se tot spune "La mulţi ani", nu-i aşa?! Având în vedere că e primul post din 2010... La multe mese delicioase şi îmbelşugate! Să ne hrănim sănătos!

Unii (ca mine) care s-au apucat de foarte multe lucruri în ultima vreme, nu prea au mai semnat condica la bucătărie. Dacă aş avea puţina imaginaţie, aş spune că se tânguieşte după mine, că îmi duce dorul. Păcat că din dragul ei pentru mine, nu poate să-mi gătească singură masa, măcat o dată pe an. Da, mă refer în continuare la bucătărie :))

Ce fac eu din drag pentru ea? Repet de-o săptămâna aceeaşi reţetă. Dacă am făcut de două ori, înseamnă că mă repet, nu? Şi care încă nu mi-a ieşit niciodată la fel ca prima dată. Vorbim despre purcelul picant cu ananas.

Dar, de fapt, voiam doar sa arăt ce aveam pe masă când am intrat în 2010. Am respectat meniul din postul anterior. Doar că, având atâtea emoţii, cine şi-a mai adus aminte să facă şi poze?! Da, de 23 de ani, în fiecare an, mă despart de un braţ de zile şi îmbrăţişez altele cu aceleaşi mari emoţii. Asta e ceea ce numesc eu relaţie plină de dragoste şi pasiune, e mereu ca la început :))

Aşadar, au stat la pozat numai...

... puiul cu portocale la cuptor

... varza de Bruxelles cu bacon şi nuci, care n-a mai ajuns pe masă, am mâncat-o eu singură mai târziu :D

... crema de lapte de cocos cu fructe

... terina de fructe, când nu apucasem încă să pun sucul de portocale roşii în ea. Nici nu mai pomenesc ce aventură am avut cu gelatina!!

... si mult-apreciatul cheescake cu jeleu de cafea (stiu pe cineva care a plecat in Germania tot poftind inca la o portie :D). Asta e chiar ultima felie! :D

P.S. A fost prima data cand am gătit pentru persoane care nu erau family, adică obligate să mănânce orice gust ar avea :)) Eu zic că m-am descurcat bine totuşi... :D Aşteptăm cu emoţie testimonialele :))

Meniu pentru Anul Nou

2009-12-31T08:04:00.000+02:00

Sa recunoastem, nu puteam sa primesc Anul Nou decat mandrindu-ma cu ce am invatat in 2009. Ca un fel de provocare, uite ce m-a invatat si mi-a adus el, de la tine vreau mai mult. :)

Diseara, oaspeti. Si nu orice fel de oaspeti, ci unii care se asteapta impresionati. Ah, stim eu ca n-ar fi trebuit sa ma laud asa mult!! Acum or sa aiba pretentii sa le ofer bucate moleculare. :))

Am intentionat sa ma trezesc la 7, dar mi-a fost prea drag somnul. Si chiar daca nu mi-am propus lucruri complicate, am de alergat dupa cateva dintre ingrediente. Cele mai multe emotii le am pentru foile de gelatina, pe care intentionez sa le iau de la Pukka. Ma voi descurca pe ultima suta de metri?

In pluuus, cheescake-ul si terina au nevoie de multe ore la frigider. Am sau nu orele astea in sacul cu ce-a mai ramas din anul asta?

Hai sa vedem! La treaba! :)

Tartă de dovleac cu lapte de cocos

2009-12-08T23:27:00.000+02:00

Ziua 2. O nouă tartă.

Tartele sunt cu siguranţă deliciul meu preferat în ultima vreme. Şi încă nu le-am încercat pe cele care nu intră neapărat la capitolul dulciuri.

Am pus în ea doar atât:
- 500g dovleac curăţat şi tăiat în cuburi;
- 250ml lapte de cocos;
- 200g făina. Mi-ar fi trebuit de orez, dar nu am găsit în timp util;
- 150g de zahăr.

Am fiert dovleacul ca pe cartofi, când intră furculiţa uşor în el, e gata. Şi apoi l-am sfărâmat cu furculiţa. L-am făcut piure.

Am adăugat făina, zahărul, laptele de cocos. Şi-am amestecat.

O pastă cam de genul ăsta ar trebui să iasă.

Am ţinut-o o oră la cuptor... e Voila! Tarta mea de dovleac cu lapte de cocos. E foarte delicioasă. Dovleacul e tare aromat. E prima dată când îl folosesc într-o astfel de combinaţie. Iar de laptele de cocos mă îndrăgostesc pe zi ce trece tot mai tare.

Când am scos-o fierbinte, am năvălit cu Corina direct la tavă, nici n-am aşteptat să se răcească. E mai greu de tăiat cu cuţitul normal, eu l-am folosit pe cel de pâine. Şi asta pentru că se formează un fel de coajă, ca la pâine. Abia când e rece e mai uşor de manipulat.

Dar sunt două experinţe diferite. Când e caldă, e cremoasă pe interior şi crocantă pe exterior. Când e rece, se întăreşte şi devine prăjitură în toată regula. N-a mai rămas mare lucru din ea, dar oricum voi reface reţeta zilele următoare. Deja am cumpărat un alt dovlecel. :)

Curry de cartofi şi ciuperci

2009-12-07T23:44:00.000+02:00

Devin vegetariană. Nu, nu pentru totdeauna. Eu şi carnea ne iubim prea mult să putem sta una fără cealalaltă :) Doar săptămâna asta. M-am decis să încerc o dietă vegetariană. E delicios ce mănâncă vegetarienii? Sau sunt reţete fără gust?

Hai să vedem. Ziua 1 :)

Pentru ce m-am hotărât să gătesc, mi-a trebuit:
- 3-4 cartofi;
- o vânătă nu foarte mare;
- o ceapă mare;
- cam 250g ciuperci-bumbişori;
- 3-4 linguri sos de curry. Doar că! Sosul de curry pe care-l aveam eu în frigider conţinea gălbenuş. Şi am observat asta exact în momentul în care trebuia să îl pun în tigaie. Deci nu am avut timp să îmi inventez propria reţetă de sos curry. Aşa că am pus 2 linguri praf de curry.
- 500g lapte de cocos;
- 150g supă de legume (dintr-o treime de cub Knorr).

Am gâdilat cartofii până s-au dezbracat de coajă, la fel am procedat şi cu ceapa. Să nu se supere. Apoi le-am tăvălit împreună în ulei şi le-am lăsat să se pârpâlească aproape 5 minute.

Cu curaj, s-au aruncat în oala încinsă şi vânăta cu ciupercile. Să se încălzească şi ele măcar 3-4 minute.

Dar pentru că temperatura a crescut destul de tare, a trebuit să-mi răcoresc legumele cu supă şi lapte de cocos. Şi să condimentez atmosfera cu 2 linguri de curry. Ba şi vreo două prafuri de chilli. Că deh... ne place când înţeapă limba :)

Ăsta e rezultatul final. Petrecere mare. La gura mea şi-a Corinei :) A mai rămas câte ceva pe fundul oalei... Pofteşti?

Purcel cu ananas picant

2009-12-06T23:24:00.000+02:00

După ce am gustat din minunăţia de mai jos, m-am hotărât să fac următorul pariu. Sunt dispusă să o pregătesc pentru orice bărbat disponibil să o încerce (Cu o menţiune totuşi. Trebui să fie o persoană deschisă la noi aventuri culinare. Musai! :). Dacă nu reuşesc să-l conving, îi gătesc o săptămână. Dar dacă papilele lui gustative se vor simţi ca într-un parc de distracţii, îmi îndeplineşte o dorinţă. Orice dorinţă :) Cine accepta provocarea?

Sunt atât de încântată de combinaţia asta, încât aş putea garanta că nu lasă pe nimeni indiferent. Pe soră-mea am cucerit-o de la prima înghiţitură. Şi orezul îl luasem prea repede de pe foc, iar ananasul n-a fost felii, cum ar fi trebuit. Îţi inundă gura, efectiv. E dulce, e picant, e aromat, e... foarte gustos. Şi asta nu-i tot :) Mai e şi... afrodiziac :D Acum ştiu ce o să gătesc când o să am invitaţi la cină :))

Din păcate, m-am grăbit să fac fotografiile că pierdeam rândul la intrare în club :)) Dar e o reţetă pe care o voi repeta de multe ori. Deci o să-mi provoc abordarea artistică data viitoare :)

Ce conţine:
- 2 bucăţi muşchi de purcel groase de un deget;
- 2 linguri ulei;
- 1 lingură piure de roşii;
- 4 felii ananas + sucul dintr-o cutie de compot;
- o jumătate de linguriţă de chilli - asta e partea mea preferată :);
- o linguriţă 5 spices;
- 2 linguri sos soia.

Pentru început, am prăjit bucăţile de muşchi. Cam 5 minute pe o parte şi încă 2-3 pe cealaltă.

Sosul de soia, piureul de roşii (eu am pus o roşie mică decojită şi curăţată de seminţe) şi aproape tot sucul din compotul de ananas se amestecă într-un bol şi se lasă deoparte.

Am adăugat peste carne, bucăţile de ananas. Trebuia felii, după cum am spus. Eu aveam acasă deja o cutie de ananas bucăţi. Şi m-am dus la supermarket special să iau una felii. M-am întors acasă, am pus compotul pe raft. Când să mă apuc de gătit... compotul meu felii s-a transformat tot într-unul bucăţi. Şi nu, nu am amestecat cutiile :) Scria la fel pe amândouă. Nu-mi explic cine a fost vinovatul în socoteala asta :))

Le-am lăsat să se caramelizeze puţin alături de carnea de porc. Am adăugat praful de chilli şi 5 spices şi am lăsat să se absoarbă cam un minut.

Am adăugat sosul preparat mai devreme din suc de ananas, sos soia şi piure de roşii şi am lăsat să dea câteva clocote. Cam până începe sosul să se îngroaşe şi să devină lipicios. Dar nici să scadă prea tare! Sosul face toată socoteala :)

Pe cine servesc alături de orez basmati? La comentarii puteţi începe să faceţi o listă de ordine... :))

Ciorbiţă de perişoare

2009-11-25T23:15:00.000+02:00

Şi pentru că-mi mai rămăsese încă pe atâta carne tocată cât am folosit la chifteluţe, ce idee mai bună putea să-mi vină decât o ciorbiţă de perişoare?! Cu griş! Foarte importantă partea cu grişul. Pentru că toată lumea - mai exact toate reţetele răsfoite de pe Internet - face perişoare cu orez. Ei bine, eu mă pun de-a curmezişul acestei practici. Mie nu-mi plac perişoarele cu orez. Pentru că mama le făcea cu griş. De aia!

Şi încă dintr-un motiv. Pentru că sunt mai bune. Grişul nu se simte la fel de evident, cum se întâmplă cu uriaşele boabe de orez. Mai pe limba mea, am impresia că mănânc numai carneee.

La perişoare am pus cam acelaşi lucru ca la chiftele. Adică:

- 500g carne tocată amestec vită şi purcel;
- 6-8 linguri de griş;
- un ou;
- sare şi piper.

Nu-i aşa că arată delicious? :P

Am făcut mai întâi ciorbiţa. Evident. Adică am pus la fiert un morcov, o ceapă şi 3 cartofiori. Când aproape au fiert legumele am aruncat şi o mână de pătrunjel şi mărar.

Apoi am scăldat perişoarele şi am aşteptat până s-au ridicat la suprafaţa ciorbiţei. Între timp am potrivit de gust cu borş (magic, trebuie să recunosc), sare şi piper. Şi asta a fost tot! Tare bun!

Eu am servit cu smântână. Pentru că sunt ca fetiţa din reclama de la Tnuva. Pun smântână în orice :)

Curry de pui cu unt de alune

2009-11-23T23:17:00.000+02:00

Vraişte. Cam aşa au fost ultimele zile. Dar asta nu înseamnă că n-am mai gătit. Sau că n-am mai mâncat, ceea ce ar fi fost destul de grav :) Dietă în luna decembrie?! Da, de bunătăţuri :))

Aşa că am rămas restantă. Un chutney foarte interesant a rămas nebăgat în seama, dulceaţa de gutui, tarta Tatin, purcelul picant cu ananas, tigaia de pui cu dovleac si salvie... Să mai spun? Ok, plăcinta de dovleac cu lapte de cocos, gulaş, ciorbiţă de văcuţă. Dap, toate astea au fost gătite şi duse la fotograf. Îşi aşteaptă doar timpii de emisie :)

Dar, ca să nu se simtă frustrat curry-ul meu de pui, să-l invităm pe scenă.

Ingrediente:
- un ardei iute, roşu, uscat, fără seminţe;
- un deget de ghimbir;
- 2-3 căţei usturoi;
- coriandru ar fi trebuit, eu am pus pătrunjel;
- un piept de pui;
- 6-7 linguri unt de arahide;
- 200g iaurt gras sau grecesc;
- 150ml supă de pui (din jumătate de cub parcă am preparat-o eu).

Am păstrat un sfert din ardeiul iute, restul am pus la tocat in blender împreună cu căţeii de usturoi, ghimbirul şi pătrunjelul.

Am tăiat pieptul de pui în bucăţele şi l-am prăjit până a început să prindă puţină culoare. Am adăugat sosul preparat mai devreme, se mai lasă un minut, apoi se adaugă untul de arahide iaurtul şi supa. Când începe să fiarbă, se lasă la foc mic pentru încă 10 minute.

Şi cam asta-i toată socoteala. Simplu ca bună-ziua. Se serveşte cu orez. Rapid, picant şi delicios :)

Dai un vot, primeşti o prăjiturică

2009-11-12T10:34:00.000+02:00

Da, aş putea da câte o prăjiturică (cooked by me, obviously) tuturor celor care mă votează la Festivalul Blogurilor Gustoase. Coadă să fie, că prăjituresc pentru toata lumea :))

Când încă nu ştiam să gătesc mai nimic, dar mi-era foame, căutam să mă sfătuiesc cu "bucătarul-şef" Gustos.ro. O ciorbiţă, un aluat de pizza şi alte feluri clasice şi de bază de la dumnealui am învăţat.

Şi iaca le-a venit şi ideea şugubeaţă de a face un Festival al Blogurilor Gustoase. Îşi imaginează cineva că puteam lipsi?! Pe lângă faptul că mi-ar trebuie şi mie, ca să fiu bucătăreasă cu normă întreagă, un robot de bucătărie, nu-mi strică deloc să mă scot în lume, să mai audă de mine şi alţii. Poate aşa am şanse mai multe să-mi găsesc un soţ. Care, bineînţeles, tre' să fie gurmand :))

Aşadar, VOTE ME!

Îţi ia 2 minute să-ţi faci un cont. Şi dacă tot o faci, s-ar putea să câştigi şi una din cele 150 cărţi despre nutriţie şi artă culinară pe care Gustos.ro le are de dat. Nu-i aşa că ţi-e mai mai dragu' să mă votezi?! :))

M-am înscris la:

Blogul cu cele mai frumoase poze

Blogul cu cele mai explicite reţete

Chifteluţe cu sos de nuci

2009-11-03T20:57:00.000+02:00

Sau, cu alte cuvinte, ceva nou cu ceva vechi. Combinaţie gândită totalmente de mine. Că deh, unde se dezvoltă o îndemânare, apar şi ideile deocheate.

Unde nu erau ele chiftelele suficient de gustoase şi de mâncabile, m-am gândit să le tăvălesc şi printr-un sos fiţos. N-am ştiut că există o reţetă a sosului de nuci, şi încă una veche de prin 1978, apărută chiar în revista Gourmet Magazine. Eu doar mi-am imaginat cam cum s-ar face (am spus eu că încep să mă pricep). După care am vrut să mă şi conving că nu mă aleg cu un dezastru gustativ, întrebând pe domnul Gugăl dacă s-a mai pomenit sos de nuci şi la ce se foloseşte de obicei. Chipurile e tare bun cu paste, dacă adaugi şi-o lingură de parmezan. Am să încerc! ;)

Chiftele mele urmăresc reţeta clasică, doar că am renunţat la minunatul mărar. Parcă nu se pupa cu nucile :)

Mai exact,

- 500 grame carne tocată amestec vită şi porc;
- vreo 6-8 linguri pesmet;
- cam 4-5 căţei de usturoi;
- 2 ouă;
- sare şi piper.

Le-am amestecat pe toate, am făcut mingiuţe şi le-am pus la prăjit în oloi (sau untdelemen, după mofturi) de floarea-soarelui.

Şi sosul de nuci e rapid. Am pus în el:

- o felie de pâine neagră;
- 100-150 grame de lapte (nu l-am mai măsurat, am început să le "potrivesc din ochi" - vorbesc ca un bucătar mare, nu-i aşa?! :)
- un cub de unt, cam la 25 de grame;
- 2 căţei de usturoi;
- o mână de nuci.

Am muiat mai întâi felia de pâine în lapte - dă consistenţă sosului, îl face să se lege.

Am prăjit nucile. I've made the nuts nuttier, if I may say so :P

După care am făcut de câteva ori hocus-pocus în blender şi am transformat ingredientele în sos.

A se folosit MUSAI nuci de bună calitate. Dacă sunt râncezite, sosul va căpăta un gust de iute. Şi nu, nu e comparabil cu cel dat de chilli. Şi încă ceva! După gusturi, se mai poate adăuga sosului şi o linguriţă de zahăr. Eu aşa am făcut! Doar spusesem într-un post anterior că am motivele mele să fiu dulce... :D

E voila! Chifteluţe cu sos de nuci şi-o lingură de gem. Bon appetite! că eu am avut... :))

Alivenci moldoveneşti

2009-11-01T12:42:00.001+02:00

Noh, mi-or fi plăcând mie mâncărurile exotice, da' nici de cele moldoveneşti, de la mama de acasă, nu mă dezic. Alivenci, chiroşte, poale-n brâu... rămân musai în meniu că-mi plac de numa'.

Şi mai duc dorul covaşei, tot un soi de desert din mălai şi făină puse la dospit. Unii zic c-ar fi o băutură, dar noi o mâncam cu lingura, din castron. O făcea bunica de obicei în posturi. Deşi nu prea îndrăznesc să mă apuc de ea, că e reţetă din aceea de-ţi iese numa' dacă ştii s-o descânţi, poate într-o zi tot am s-o dau pe brazdă. Există şanse să se întâmple ceva mai rău decât să nu-mi iasă?!

Şi dară să ne apucăm de alivenci.

Ne-ar trebui cam:

- 400g brânză vaci;
- 4 ouă;
- 8 linguri mălai;
- 2 linguri făină;
- 2-3 linguri smântână;
- 100g zahăr;
- un cub de unt.

Şi cam asta-i toată socoteala. Se topeşte untul, se frământă brânza, se amestecă cu ouăle, mălaiul, făina, smântâna şi zahărul şi se trânteşte în tavă. Uite, cam aşa:

Şi după vreo 10 minute, nu cred să fi trecut mai mult de un sfert de oră, e gata de băgat la ghiozdănel. Cui nu-i place dulce, pune în loc de zahăr mărar. Dar deh... eu aveam motivele mele să fiu dulce... :))

Supă de conopidă cu parmezan

2009-10-26T23:02:00.000+02:00

Sunt o mare fană a supelor-cremă. Culmea e că deşi salivez numai când aud de supe-cremă, sunt puţine care îmi plac.

Ultima dată când m-am entuziasmat să-mi pregătesc o supă-cremă, am ajuns să o arunc la gunoi (indeed, se întâmplă şi la casa mea). Şi de ciudă mi-am promis că nu mai încerc niciodată. Adevărul e că nici combinaţia (ţelină şi cartofi cu lapte) nu a fost tocmai cea mai fericită. Parcă simt şi acum mirosul înţepător de ţelină în nări şi îmi scurtează starea de bine pe care stomacul meu plin o transmite creierului.

Atunci am hotărât odată pentru totdeauna că nu-mi place ţelina şi că nici n-am să o mai folosesc vreodată, indiferent de reţetă. Rămâne însă de văzut. Cu ceva ani în urmă nu suportam leuşteanul. Fugeam numai şi de mirosul ciorbelor făcute de bunica cu leuştean din spatele casei. Iar acum nu mă mai satur de el.

Aşadar. Nici conopida nu e dintre cele mai gustoase alimente. Eu una nu ştiu să o mănânc decât pane. Dar i-am şi ei o a doua şansă. La experimente sunt oricând deschisă :))

Ingrediente:
- o ceapă tocată nu foarte mărunt;
- 2-3 căţei usturoi;
- un cub de unt;
- o conopidă medie, desfăcută în bucheţele;
- cam 750ml lapte;
- parmezan, 50-100g, după gust.

Am pus la topit untul în care am îmbăiat mai întâi ceapa. Când s-a făcut aproape translucidă, am adăugat şi usturoiul. E lucru ştiut că usturoiul nu trebuie prăjit prea mult pentru ca altfel îşi pierde aroma. Peste toate astea am răsturnat bucheţelele de conopidă. Dacă se prăjesc şi ele un minut, dau un gust aparte supei. Şi apoi am turnat laptele.

Am lăsat să clocotească la foc mic până s-a fiert conopida.

După care am mixat totul în blender.

Am adăugat parmezanul...

... şi am servit. Yammy!

Purcel cu ciuperci

2009-10-15T23:34:00.001+03:00

Eu şi purcelul suntem prieteni buni. Şi vechi. Încă de pe vremurile în care asistam cu mari emoţii la sacrificarea lui. Şi nu, nu îmi părea rău pentru bietul de el. Îmi părea chiar bine că mă înfrupt eu cu şorici (asta nu înseamnă că sunt sadică, ci doar pofticioasă, nu?! :D ). După răţuşcă, purcelul trebuie să fie pe locul doi în topul celor mai delicioase cărnuri pentru papilele mele gustative.

În fotografii avem:
- 400g muşchi;
- 2-3 linguri făină de grâu;
- câteva crenguţe rozmarin uscat;
- o cutie ciuperci;
- 2-3 căţei usturoi;
- 300ml supă de legume (apă fiartă în care am aruncat un cub Knorr).

Muşciul l-am ciopârţit în cuburi şi l-am tăvălit prin piper, rozmarin şi făină până a prins crustă. Şi pentru că începuse să-i ardă de joacă, l-am alergat vreo 5 minute prin tigaie în două linguri ulei de măsline.

Am dat purcelul de-o parte şi, ca să nu se supere ciupercile, le-am fugărit şi pe ele în ulei până au rămas fără energie şi s-au înmuiat. Cu 30 de secunde înainte să îmi termin socotelile cu ciupercile, le-am împrietenit cu căţeii de usturoi tăiaţi feliuţe subţiri.

Şi pentru că erau destule ingrediente cât pentru o horă, am amestecat purcelul, ciupercile şi le-am îmbăiat în supa legume până a scăzut de atâta dans, sau până porcul s-a gătit. Cam cinci minute a ţinut hora, nu mai mult.

După ce scade, supa se transformă într-un sos de-ţi vine să te lingi pe degete.

Atenţie la sare! Supa la cub e atât de sărată, încât nu mai e nevoie de alte completări.

Se poate servi cu orez basmati sau cartofi natur. Eu am optat pentru ultima variantă. Dar a fost aşa bun că nu am mai avut răbdare să pozez si cartofii despuiaţi şi unsuroşi cu mujdei&stuff.

Gem de struguri

2009-10-15T22:40:00.001+03:00

Care intre timp s-a si terminat. Pacat ca nu am avut timp de inca un drum in piata sa repet povestea. Dar imi pastrez notat undeva in agenda. Daca s-or mai gasi struguri...

A fost prima mea aventura in lumea "dulceturilor". Nu s-a lasat cu peripetii, doar cu papile gustative incantate. Imagineaza-ti aromatul suc de struguri transformat intr-un gel foarte fin. Reteta, preluata din GoodFood, editia din septembrie, a facut din ochi mai multora dintre noi. Daca bati la usa la Chez Mazilique ai sa vezi ca si ea a incercat Caramelul de struguri.

Asadar, m-am jucat cu:
- 1 kg struguri;
- 300-400g de zahar (in functie de tipul strugurilor);
- sucul de la o lamaie.

Am cules boabele de struguri cu o rata de 3 in cratita, 1 in gura si le-am pus pe foc la inmuiat 5 minute. Cu capacul pus. Atentie sa nu se prajeasca prea tare. Apoi i-am pasat cu zdrobitorul pe care il folosesc de regula la piureul de cartofi. I-am stors cat am putut de bine de zeama si i-am mai lasat inca 10 minute sa isi faca incalzirea in cratita.

Am rasturnat strugurii intr-o sita si am lasat sa se scurga peste noapte. Sucul rezultat l-am pus sa fiarba cu zaharul si sucul de lamaie. In revista se recomanda sa pun o farfurioara mica la congelator timp de 5 minute, apoi sa torn peste ea o picatura de sos fierbinte. Dupa un minut, sosul ar trebui sa faca vagi cute in cazul in care este gata.

Dar daca am vazut ca mie nu-mi apare nici o cuta, mi-am probat gemul asa cum stiam de la mama. Am turnat o picatura de sos intr-un pahar cu apa rece. Daca nu se dizolva complet pana ajunge pe fundul paharului inseamna ca e gata.

E minunat in clatite. Dar eu m-am lins pe degete dupa ce l-am intins pe cateva chifle date cu unt. M-a facut sa imi amintesc de vremurile in care mancam dimineata, inainte sa merg la scoala, paine cu margarina si dulceata langa o cana de ceai. Doar ca de data asta parea mult mai bun. Pentru ca era facut de mine, nu crezi? :)

Ultima salată de vinete din sezon

2009-10-15T21:18:00.000+03:00

Ba ca-i ultima, ba ca nu-i ultima. Mie-mi place tare salata de vinete, drept pentru care am mai pus cateva portii si la congelator, pe cand mi s-o face iar pofta.

Le-am copt pe tablita, pe ochiul de la aragaz. Le-am curatat de coaja si le-am lasat peste noapte sa se scurga de zeama. Acum stau cuminti in pungute etichetate in congelator.

Initial am vrut sa experimentez si sa le coc in cuptor, cum am mai auzit prin alte parti. Dar la prima pocnitura, respectiv vanata explodata, m-am lasat pagubasa. Am preferat sa exersez miscari suave, dar energice de "du-te, vino" pe aragaz decat sa-mi compromit vinetele.

Pizza super delicioasa

2009-10-14T23:23:00.000+03:00

Am facut-o rapid si simplu ca mi-era foame. Dar a iesit buna de m-am lins pe degete. Data viitoare o sa-mi pun creativitatea la incercare si cu alte combinatii de ingrediente sau condimente.

Ce am folosit:
- 200gr faina;
- 1/3 cub de drojdie;
- o lingurita de zahar;
- in jur de 100 de ml de apa;
- 2-3 linguri ulei de masline;
- sare.

Am dizolvat mai intai zaharul si drojdia in apa calduta si am lasat-o sa faca spume pana mi-am tocat eu baconul, ciupercile si mozzarela. Apoi am turnat peste faina si m-am apucat de framantat. Pe parcurs am adaugat si uleiul.

Am intins foaia de pizza, am aranjat toppingul si am dat la cuptor pe fundul tavii. In conditiile astea nu cred ca o sa mai mananc vreodata pizza la comanda. Nu-i asa c-ar fi pacat?! :P

Initial mi-a fost teama sa nu ma aleg cu un aluat pufos, pe care, evident, nu-l prefer. Dar am avut noroc. Foaia intinsa subtire si drojdia nu foarte multa folosita au lucrat impreuna pentru a-mi face pe plac cu un blat crocant perfect. Nici prea uscat, nici prea moale. Perfect!

Cat despre mozzarela, eu am pus-o deasupra baconului, dar cred ca mergea de fapt dedesubt. Pentru ca feliile de bacon sa-si poata carameliza grasimile mai bine.

Una peste alta, lucrurile nu stau rau. Corina mi-a propus sa ne deschidem o afacere. Eu fac pizza, ea o livreaza! Cine da prima comanda? :))

Milkshake cu pere

2009-10-08T11:14:00.000+03:00

Cateva pere din bunataturile de la mama s-au inmuiat cam tare si m-am gandit ca cel mai bine e sa le fac o baie in lapte sa-si revina.

Asadar:
- 2 pere;
- un pahar cu lapte;
- o lingurita de zahar (am terminat plicurile de zahar brun ca as fi pus unul din ala);
- un fir de scortisoara macinata pentru picanterie.

Aici se distrau perele mele in blender...

Si aici ma distram eu facandu-mi mustati de lapte. Yummy!!

Bunataturi de la mama

2009-10-07T16:32:00.001+03:00

Tort pentru Corina

2009-10-07T14:05:00.000+03:00

Adica simpatica mea colega de apartament. She's 25 now!

Am vrut sa fac ceva simplu, dar bun. Mi-e cumva ciuda pe retele de tort prea laborioase cu mii de straturi si cremuri care se scurg dintre ele. Asa ca am incercat reteta asta uber-simpla.

Ingrediente:
- 200g biscuiti cu lapte;
- 100g unt topit;
- o lingura de miere;
- 100g ciocolata cu lapte;
- 100g ciocolata amaruie (se poate pune si numai amaruie ca sa iasa mai neagra crema. Mie nu mi-a placut culoarea rezultata din amestecul cu cea de lapte si am mai pus o lingura de cacao);
- 200g frisca lichida;
- o lingurita de esenta de rom (se pot folosi si alte arome, dar romul mi s-a parul ca merge cel mai bine cu ciocolata).

Abia am descoperit eu blatul din biscuiti sfaramati sau chiar e la moda in ultima vreme? E a doua oara cand il incerc (am mai facut un tort cu blat din biscuiti cu cereale de ziua sora'mii) si asta pentru ca e foarte comod. Nu mai stai sa pui la cale blaturi prin cuptor :)

Asadar am sfaramat biscuitii - i-am rupt in mana si apoi i-am pisat cu furculita. Am incercat si cu blenderul, dar i-a farmat prea tare, erau ca o faina. I-am amestecat cu lingura de miere si untul topit, apoi i-am pus in tava si i-am batucit pana au intepenit. Am folosit o tava de tarta pentru ca nu am apucat sa cumpar una pt torturi/pizza etc. Ar fi trebuit una cu fund detasabil.

Drept pentru care am avut emotii ca o sa-i dau Corinei un tort cu tot cu tava. Intr-un final m-am riscat jongland cu el intre doua farfurii si l-am scos. Dupa ce-a stat la rece si s-a intarit, evident. Altfel ma alegeam cu o budinca la farfurie :)

Am topit ciocolata la aburi si am amestecat-o cu esenta. Am batut frisca pana a intepenit, am turnat-o peste ciocolata si am umplut cu crema obtinuta blatul de biscuiti. Pe care l-am pedepsit sa stea in frigider cateva (zeci) de minute.

Am dat la congelator si peste jumatate de ora l-am scos numai cat sa-l ornez. Nu de alta, dar cand am facut tortul pentru sora'mea (din crema de branza, frisca si unt de arahide) nu statuse destul la rece si era sa mi-l torn in brate. Imagine that!!

Reactia Corinei? "Se topeste in gura!!" :)

Chec cu fulgi de ciocolata si nuci

2009-10-03T14:41:00.000+03:00

Inainte aveam in coltul blocului o patiserie micuta unde gaseam chec la 7 lei. Si era la fel de bun ca cel facut de mama. Doar ca foloseau mai multa vanilie si era deci mai aromat. Dar cum in locul patiseriei s-a deschis de cateva luni un magazin de papuci, si mie mi s-a facut pofta de chec...

M-am uitat dupa reteta pe diverse site-uri, am intrebat de control si pe mama (nu eram dumerita cate oua trebuie), si pana la urma am facut cum am crezut eu ca-i mai bun si mai bun.

Ingrediente:
- 3 oua;
- o jumatate de cana de lapte;
- o jumatate de cana de ulei;
- o cana de zahar;
- 2 cani de faina;
- un praf de copt;
- 4-5 patratele de ciocolata (eu am folosit amaruie);
- cacao;
- o mana de nuci.

Dintr-un soi de superstitie am batut separat galbenusurile cu uleiul si laptele si albusurile cu cana de zahar. Desi am vazut la altii ca nu e deloc musai. Merg la fel de bine puse toate gramada.

Dupa ce am pus aluatul alb in tava, am aruncat 4-5 patratele de ciocolata taiate cubulete. Pe care le-am tinut la congelator cateva zeci de minute cat m-am invartit eu prin bucatarie. Nu mai incercasem nimic asemanator pana acum si mi-am zis ca tinandu-le la rece poate nu s-or topi prea repede in aluat. Nu eram sigura daca e bine ce fac, dar as fi mancat checul cu ciocolata chiar si topita :)

Si se pare ca n-am facut rau, pentru ca bucatelele mele de ciocolata au ramas solide, chiar si cele de la suprafata. Va ramane deci o enigma daca tinutul la congelator are vreun merit sau nu.

Ideea mi-a venit pentru ca aveam in frigider o tableta de ciocolata amaruie Poiana. Am primit-o cadou de un prieten care auzise ca imi place ciocolata amaruie (dar nu se gandise ca sunt si mega-pretentioasa si stramb din nas la oricare alt sortiment decat Heidi cu 85% cacao). Si ca sa nu adun (iar) "stocuri de ciocolata", m-am gandit ca e cazul sa ii gasesc o intrebuintare.

In partea pe care am amestecat-o cu cacao (3 linguri uriase cu varf, doar tocmai am spus ca imi place cacaoa :), am aruncat si o mana de nuci. Pe care le-am prajit mai intai. Erau de anul trecut si crude parca nu mai aveau gust asa de bun.

Inainte sa il dau la cuptor.

Si dupa ce l-am scos din cuptor. Bineinteles, l-am ars putin. Am venit la laptop sa verific ce e nou pe Facebook si desi incepuse sa miroasa in toata casa a chec imi tot spuneam ca nu e gata, mai trebuie sa stea la cuptor. Si a stat de s-a saturat!

Tarta cu prune

2009-09-23T14:28:00.000+03:00

Am gasit la aprozarul de langa mine (ok, nu e tocmai aprozar, doar un biet chiosc cu de toate, dar eu prefer sa mi-l imaginez aprozar :) prune ca cele din pomi de la bunica. Noi, de fapt, asa le si spunem: poame :) Incantarea mi-a fost mare pentru ca in ultimii ani nu mai gasisem de cumparat decat prune din import cu gust de plastic sau fara gust.

Si cum dupa puiul la cuptor mi s-a prelungit pofta de prune, mi-a venit ideea de tarta. Tartele sunt pasiunea mea in perioada asta. M-am specializat pe cea de lamaie. Cand o sa-i vina iar randul, am s-o pozez s-o prezint lumii.

Ingrediente:
- 2 oua;
- lapte;
- ulei;
- zahar;
- praf de copt;
- 1 plic zahar vanilat (de obicei nu folosesc asa ceva, dar vazusem eu pe un site si cum tot aveam in dulap de cine stie cand...);
- o mana de prune;
- faina.

Le-am amestecat pe toate, am turnat aluatul in tava, am imprastiat prunele taiate in sferturi si am dat la cuptor.

Nu inainte insa de a-mi exersa macar putin spiritul creativ. Asa ca am pus in aluat 1 lingurita de esenta de migdale (Dr.Oetker), iar bucatile de prune le-am tavalit mai intai prin 2 prafuri de scortisoara macinata. Yummy!!

Pui cu legume si prune la cuptor

2009-09-15T23:39:00.001+03:00

Combinatia asta mi-a venit in minte iscodind pe Chez Mazilique. Am preluat asadar ideea de pui cu prune si ceapa. Dar cum eu am vrut sa incerc sa respect proportiile unei diete corecte (haha, nici eu nu ma cred avand in vedere carbohidratii din cartofi!!), am adaugat si morcovi si cartofi. Iar ceapa folosita e cea alba, normala. Cred ca am pus asadar vreo 5 cepe mici, 12 cartofi tot mici, 3 sau 4 morcovi, 5 copanele.

Si pentru ca am vrut sa incerc o marinata, am uns bucatile de pui cu: 3 catei sfarmati de usturoi, rozmarin (uscat intreg), combinatie de piper rosu, verde si negru rasnitat si le-am imbalsamat cu ulei de masline, sos de soia si sos de peste 1-2 linguri. Such a combination!! Dupa cateva ore in care si-au spus povesti despre arome la frigider, le-am trantit in tava.

Am pus separt cartofii si morcovii de prune si ceapa pentru ca nu eram sigura de combinatie. Ceea ce mi-ar fi folosit sa stiu atunci, dar am aflat abia acum e ca prunele se pun mai tarziu in tava, cand e aproape gata puiul. Altfel mai ramane din ele doar coarja si numai o urma de miez, cum mi s-a intamplat mie. Dar n-a fost bai ca sucul lor s-a intins pana la cartofi si morcovi si le-a format o crusta caramelizata tare delicioasa!

Cu bune si rele, m-am lins pe degete! (si chiar am repetat reteta :)

Pui cu vinete si parmezan

2009-08-25T23:38:00.000+03:00

Pentru cineva ca mine, care a mancat vinete doar in clasica salata cu ceapa plus/minus maioneza, reteta asta e de-a dreptul inovativa! Am gasit-o pe Arome in roz.

Intr-o tigaie am pus la calit bucatile de pui (un piept intreg) in unt. Eu nu aveam vin alb prin casa, asa ca am lasat puiul sa se faca doar in unt si apoi am adaugat cateva linguri de apa. In alta tigaie am pus vinetele (2 medii) la prajit dupa ce le-am curatat, taiat cuburi, presarat cu sare, lasat sa se absoarba apa pe care au lasat-o. Am folosit ulei de masline. Pe care vinetele l-au "inghitit" imediat. Dar, dupa ce-a fost totul gata, a inceput sa se stranga "in balti" si l-am scos cu lingura intr-o cescuta.

Dupa ce s-au calit puiul si vinetele, le-am amestecat, am adaugat o rosie pe care eu am tocat-o cat mai marunt, am presarat aproape tot parmezanul si apoi m-am servit. A iesit asa bun ca am convins-o si pe mama sa faca :)

Vita cu legume la wok

2009-08-10T23:37:00.000+03:00

Inca o reteta Thai. Tot din GoodFood de Mai.

Ingrediente:
- 4 linguri sos de stridii (eu am pus de peste ca numai de asta aveam);
- 2 linguri sos de soia;
- 400g vita taiata de-a latul fibrei;
- un nor de ghimbir maruntit;
- 300g varza de Savoy, taiata fasii (eu am pus varza normala);
- 150g ciuperci feliate.

Mai intai se amesteca cele doua sosuri si se lasa deoparte sa faca cunostinta unul cu celalalt.
Se incinge wokul, se adauga uleiul, se rumeneste carnea, se da deoparte.
Scoate carnea, sterge wokul cu un servet de hartie, pune ulei, rumeneste ghimbirul si adauga varza si ciupercile.
Lasa 3 minute, apoi adauga bucatile de carne si amestecul de sosuri.
Timp de alte 3 minute mesteca din cand in cand pana se ingroasa sosul si ingredientele se intrepatrund.
Serveste cu orez sau taitei de orez.

Mare grija la cantitatea de sosuri si la bucata de ghimbir - sa nu fie prea mare decat degetul mare. Si in nici un caz sa nu-ti treaca prin cap sa pui sare. Eu nu am pus si tot mi-a iesit sarat. A iesit bun, dar cred ca iesea si mai bun cu varza Savoy.

Inghetata de cirese

2009-08-05T23:37:00.000+03:00

La origine a fost o Prajitura semifreddo cu cirese din GoodFood, editia din iunie. Dar cum eu nu am mai colindat dupa foile de napolitana prin magazine, m-am multumit cu inghetata.

Ingrediente:
- 1 kg cirese fara samburi;
- 400ml frisca lichida;
- 100g zahar pudra;
- 4 oua, albusurile separate de galbenusuri.

Se lasa deoparte o mana de cirese. Restul se pun la foc impreuna cu frisca si jumatate din zaharul pudra. Se fierb 5 minute, se mixeaza intr-un blender toata compozitia apoi se trece prin sita.

Galbenusurile se amesteca bine cu 4-5 linguri din crema obtinuta, apoi se adauga la restul de compozitie. Se lasa pe foc inca 5 minute, iar se trece prin sita, apoi se pune intr-un bol acoperit cu folie si se da la rece.

Albusurile se bat spuma, se adauga restul de zahar pudra cate o lingurita pe rand pana cand totul devine ca o crema suficient de groasa. In 3 transe se amesteca spuma de albusuri peste crema de cirese racorita, se pune intr-o tava tapetata cu folie alimentara sau intr-un bol si se da la congelator. Dupa 3 ore (cand incepe sa inghete) se scoate si se amesteca mana de cirese proaspete. Apoi se lasa pentru alte 8 ore sau peste noapte la inghetat.

Se poate servi, dupa cum spuneam, taiata felii dreptunghiulare intre foi de napolitana sau decorata cu fructe de padure. Mie mi-a placut simpla!

Compot de cirese si visine

2009-06-29T23:36:00.000+03:00

Cum nu se poate mai simplu! Am pus la fiert pentru 15 minute portii egale (jumatate de kilogram) de cirese si visine dupa ce le-am scos samburii. Am adaugat 300g de zahar brun si 200-300ml de vin. Zaharul brun poate fi inlocuit cu 150-200g de miere. Iar pentru aroma se poate completa cu 20 de linguri de rom si fasiute de coaja de portocala.

A se servi cu frisca/smantana, plus fulgi de migdale si frunze de menta proaspata. Deasupra se pot lasa cateva cirese/visine proaspete.

Cartofi noi la cuptor

2009-06-20T23:33:00.000+03:00

Cartofii imi plac de numa'! Pacat mare cu ei insa ca au asa multi carbohidrati. Genele mele sunt iremediabil sfadite cu acestia si se incapataneaza sa isi faca depozite din glucoza in care se tranforma carbohidratii odata inghititi. Dar cum sa te abtii de la asa bunataturi?!

Si cum cartofii noi sunt vedete in perioada asta, n-am mai avut rabdare sa ma duc pana in piata si am luat de la magazinul din colt cativa cartofi mici, alesi dupa plac. M-am hotarat sa fac din ei o combinatie dintr-o reteta noua, din GoodFood de iunie si o reteta veche, stiuta de la bunica.

Am frecat sub apa cartofii fara sa le dau toata coaja jos, i-am lasat sa se scurga si i-am pus la gramada cu o mana de masline proaspete (merg si afumate) si cateva frunzulite de rozmarin. Dupa ce i-am invelit in cateva linguri de ulei de masline, am dat tava la cuptor.

Inainte.

Si dupa :) Nu stiu voua, dar mie imi vine sa-i mananc din poze. Si da, i-am stropit din belsug cu mujdei :D

Pasiune thailandeza

2009-06-14T23:04:00.000+03:00

Reteta Thai din GoodFood, editia din Mai. E a doua incercare din bucataria thailandeza, dupa ciorba de pui cu lapte de cocos, ghimbir, baby corn si altele asemenea experimentata anul trecut.

Prima data cand am incercat Thai Food a fost tot anul trecut, intr-un restaurant din Paris. Am mancat o rata cu ciuperci 'urechi de lemn' de m-am lins pe degete si am tot revenit acolo si pentru alte bunataturi. Pana cand o sa ma apuc si eu de minunata rata (carnea mea preferata) sau pana cand o sa-i gasesc/dibuiesc reteta, sa incerc ceva mai simplu: pui thailandez cu pasta de curry.

Ingrediente:
- o ceapa mica sau o hasma;
- mi-ar fi trebui o legatura de iarba de limon (nu m-am obosit sa caut, am adaptat, adica am lasat pe dinafara :);
- o lingura de ulei;
- 2 lingurite de pasta de curry thailandeza (eu am luat ceva de la MegaImage, nu stiu daca a fost cea mai buna alegere);
- un piept de pui taiat cuburi;
- 1 lingura sos de peste;
- 1 lingurita de zahar;
- 2 frunze de lamaie kaffir uscate (sau de la congelator) sau sucul si coarja de la o lamaie verde, adica ce am folosit eu;
- 400 ml lapte de cocos;
- coriandru proaspat.

Se taie ceapa in jumatate si apoi in feliute subtiri. Ca sa inlocuiesc legatura de iarba, eu am mai pus si partea alba de la o ceapa verde. Dupa ce se infierbanta uleiul in wok, se caleste ceapa pana devine translucida. Apoi se adauga pasta de curry, se lasa 1 minut si se adauga bucatile de pui.

Urmeaza la rand sosul de peste, zaharul, coaja si sucul de la lime si laptele de cocos. Cand incepe sa fiarba se da focul la mic si se lasa neacoperit 15 minute sau pana e gata puiul. Intre timp se amesteca din cand in cand ca sa nu se prinda sosul de wok si pentru a mentine puiul acoperit de sos.

Cand e gata se potriveste de gust cu sare si pasta de curry daca e necesar. Se toaca cateva crengute de coriandru, jumatate din ele se amesteca cu puiul, jumatate se presara deasupra.

A se servi cu orez basmati.

Eu l-am facut spre seara si numai cat am gustat din el, am zis ca masa o iau a doua zi. Big mistake! :) Laptele de cocos s-a facut peste noapte ca untul si chiar daca am reincalzit la microunde, n-a mai fost la fel.

Asadar, a se servi musai proaspat!